COMISIE
COORDONATORI
DESFĂȘURARE
REZULTATE
PREMIERE
DESCARCĂ REVISTA
DESPRE ȚIȚEICA
PRESĂ &
Gheorghe Țițeica
Elev al COLEGIULUI NAȚIONAL CAROL I CRAIOVA
În vremea aceea, fosta Școală Centrală (devenită în 1885 Liceul Carol I) cunoștea o perioadă de mare înflorire, prin activitatea unor eminenți profesori care îndrumau viitoare personalități de excepție ale științei și culturii românești. Deja urmaseră cursurile faimoase școli viitorii academicieni Sabba Ștefănescu, Ludovic Mrazec, Constantin Rădulescu-Motru și mulți alții. E posibil ca elevul Gheorghe Țițeica să-i fi cunoscut pe unii dintre ei, de exemplu pe colegul său mai mare, Nicolae Vasilescu-Karpen, strălucitul inginer de mai târziu, viitor prim rector al Politehnicii din București.
La Craiova tânărul licean Gheorghe Țițeica a răsplătit din plin așteptările. Sub îndrumarea profesorului Scarlat Mateescu, la orele de matematică era strălucit. Ca un adevărat intelectual în devenire se remarca și în alte activități: era pasionat de vioară, scria articole de critică literară și filosofie în revista școlii. Ca să nu mai vorbim de faptul că publica, în aceeași revistă, articole de matematică. Constatând multitudinea preocupărilor tânărului Țițeica, nu putem să nu ne amintim de episodul în care un alt strălucit viitor absolvent, marele inginer și inventator Gogu Constantinescu, care excela în științele exacte și vădea talente strălucite inginerești, era îndemnat de tatăl său, distins profesor de matematică și director adjunct al Liceului „Carol I”: „Gogule, n-ai să ajungi nici sacagiu dacă nu-ți însușești cultua generală!”[2]
În acei ani efervescenți, decisivi pentru formarea sa ca om de știință și ca om în general, ni-l putem închipui pe elevul Gheorghe Țițeica drept un tânăr activ, sociabil, angrenat în activitățile colegilor săi, un om plin de viață.
Părinții elevului Gheorghe Țițeica de la Carol făceau mari sacrificii ca să-l țină în școală pe fiul lor. Dar și acesta i-a ajutat în efortul lor, prin obținerea unei burse pentru rezultatele de excepție la învățătură. Bursa îi asigura o sumă de bani și cazarea gratuită la internatul școlii. Însă viața nu e întotdeauna alcătuită din satisfacții și bucurii: în ultimul an de liceu, tatăl viitorului mare matematician a murit și a lăsat pe umerii fiului mai mare o parte din grija de întreținător al surorilor mai mici. Cum putea obține un tânăr dintr-o familie modestă material sumele necesare ajutorării mamei copleșită de greutăți? Prin meditații pe care Gheorghe le oferea colegilor mai puțin dotați intelectual sau mai puțin dispuși să facă efortul necesar învățării.
Încununarea anilor de instruire ca elev al Liceului „Carol I” a reprezentat-o rezultatul obținut la examenul de bacalaureat, pe care l-a susținut cu brio în anul 1892. Impresia pe care proaspătul absolvent a făcut-o asupra dascălilor săi este dovedită de „recomandarea permanentă” dată de profesorul de matematică, Scarlat Mateescu, în care acesta sublinia că Gheorghe Țițeica a dat dovadă de „o exemplară moralitate” și că a urmat cursurile liceale cu „eminent succes”[3]!
Student eminent la București, și la Paris!
Pe baza rezultatelor de excepție din timpul liceului, tânărul Gheorghe Țițeica se înscrie în toamna anului 1892 la Școala Normală Superioară din București și la Facultatea de Științe, Secția de Matematică a Universității bucureștene. În 1895 a primit licența în matematică. Drumul spre glorie era deschis. Tânărul geniu în matematică putea să-și ia zborul.
Parisul sfârșitului de secol XIX era capitala artei și a modei, centrul așa numitei „La Belle Époque”. Artiști, precum Georges Seurat, Paul Signac, Paul Cézannesau Henri de Toulouse-Lautrec, Claude Debussy ori Maurice Ravel revoluționau artele plastice și muzica. În aceeași ani frații Lumière inițiau arta cinematografică.
Dar Parisul era și un mare centru al științei. Aici Becquerel tocmai ce descoperise fenomenul radioactivității, iar soții Curie vor continua să cerceteze acest domeniu atât de promițător. În domeniul matematicii activau personalități de excepție, precum Henri Poincaré, Joseph Valentin Boussinesq, Joseph Bertrand. Nu-i de mirare deci că, în 1897, Țițeica devine student al prestigioasei Școli Normale Superioare din Paris, unde beneficiază de îndrumarea unor faimoși matematicieni, mai cu seamă Jean Gaston Darboux. Probabil acest nume provoacă unor elevi... frisoane, pentru că acest savant este autorul Teoremei și Proprietății lui Darboux, studiată în liceele din România! Darboux a fost o mare personalitate în domeniul matematicii cu contriibuții în domeniile geometriei diferențiale. A elaborat o nouă metodă de rezolvare a integralei Riemann și multe altele. Cert este că, între tânărul venit de pe plaiurile Olteniei și uriașul savant din Paris, s-au născut o încredere și un respect reciproc, fapt care l-a ajutat pe studentul român să aprofundeze cunoștințele de geometrie, marea sa pasiune. Colaborarea dintre cei doi s-a concretizat prin elaborarea unei strălucite lucrări de doctorat în 1899. Gheorghe Țițeica devenea doctor în matematică la Universitatea din Paris, faimoasa Sorbona, la doar 26 de ani! În același timp, în mediul efervescent din capitala Franței, tânărul matematician român și-a îmbogățit mult universul cultural, element extrem de important în efortul permanent de perfecționare care l-a urmărit în întreaga sa viață.
Cei câțiva ani petrecuți la Paris au avut și o altă urmare neașteptată asupra vieții tânărului matematician. Astfel, aici a cunoscut-o pe Florence Thierin(1882-1965), cu care se va căsători.
Profesor universitar la București!
Deși avea posibilitatea de a-și croi o strălucită carieră în Occident, proaspătul doctor în matematică a revenit în țară, devenind profesor al Universității din București. În această calitate, activitatea sa a urmat următoarele direcții:
„Opera științifică a matematicianului român cuprinde 96 de note şi memorii, majoritatea publicate în cele mai prestigioase reviste din Franța. Academia Română l-a ales încă din 1913 membru activ, iar instituțiile și organizațiile internaționale nu au întârziat să-i ofere numeroase distincții. La congresele internaționale de matematică din 1924 (Canada), 1932 (Elveţia) şi 1936 (Norvegia), Țițeica a prezidat lucrările secției de geometrie.”[5]
Și aici a dat dovadă de un talent remarcabil. „Un fost student al său, Nicolae Mihăileanu mărturisea: „Lecțiile lui Țițeica erau de o desăvârșită artă a pedagogiei. La începutul fiecărei ore de curs, el recapitula ideile principale ale lecției anterioare; lecția predată era completă și se încheia cu o privire generală; expunerea era logică, clară, precisă, în stil foarte îngrijit, fără să se folosească de nici o notiță, rezultatele importante erau subliniate prin variația intonației; toate calculele se sprijineau pe o puternică intuiție geometrică”.
„Elevul favorit, Dan Barbilian (poetul Ion Barbu), spunea despre maestrul său: „Am avut curiozitatea să gust, într-o atitudine de așteptare, lecțiile profesorului Ţiţeica. Le-am cunoscut ca pe niște clare bătălii. Sub fața aceasta, mai ales, le iubesc. Însemnătatea acestor lecții nu-ți îngăduie însă o prea lungă pasivitate. Scoți repede hârtia, creionul şi intri în bătălie. Atunci simți lângă tine o mână sigură, de neîntrecut combatant”.”[7]
Este un mare merit al lui Țițeica, deoarece sunt oameni de știință excepționali, care nu sunt capabili să transmită studenților cunoștințele necesare. Le lipsește harul de a fi pedagogi.
În 1909, Gheorghe Țițeica a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar câțiva ani mai târziu membru titular al prestigioasei instituții (1913). Discursul de recepție de la Academie exprimă înaltele calități morale ale marelui savant român: „De altfel, la noi, omul care-și face datoria cum și-a făcut-o Haret, nu prea place, nu ne e tocmai simpatic. Obicinuiți cum suntem cu deșteptăciunea noastră proverbială, care găsește ușor și mijlocul de abatere de la linia dreaptă și justificare că această lunecare e calea cea bună, nu ne prea place omul rigid, care merge drept, sigur și hotărât ca un mecanism, care vine regulat ca o mașină la îndatoririle sale, care se ține de cuvânt și nu amăgește pe nimeni, în viața căruia farmecul neprevăzutului se reduce la minimum, la care din contră totul e cântărit și socotit. Oamenii cu socoteală sunt prețuiți când nu mai sunt; când îi avem însă nu ne plac, prea ne aduc aminte de felul nostru obicinuit de a lucra, ceea ce nu ne convine, și prea au aerul să susțină că fiecare act al unui individ, oricât de mărunt ar fi el – și actul și individul– atinge într-o oarecare măsură, interesele societății în care trăiește acel individ”[8]
La 15 septembrie 1895 a fost publicat primul număr al revistei Gazeta Matematică. Evenimentul a avut loc la o zi după inaugurarea podului de la Cernavodă, construit de Anghel Saligny. Printre profesorii care au contribuit la redactarea revistei s-a numărat și Gheorghe Țițeica. Gheorghe Țițeica a fost primit în audiență de regele Carol I în 1903 și, cu această ocazie, i-a prezentat suveranului volumele apărute în cadrul colecției revistei. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că la evoluția revistei și-au adus contribuția, prin materiale publicate de prestigioasa revistă, prin prezența în colegiul de redacție[9], dar și prin încurajarea elevilor să rezolve probleme, distinși profesori ai Colegiului Național „Carol I” din Craiova.
Gheorghe Țițeica a avut trei copii: Radu Țițeica(1905-1987), Gabriela Țițeica (1907-1987) și Şerban Țițeica(1908-1985). Urmând tradiția inaugurată de strălucitul lor tată, toți trei au devenit importanți oameni de știință români.[10]
Astfel, Radu Țițeica s-a remarcat în domeniul fizicii. A redactat, în colaborare, Lexiconului tehnic român (în 7 volume Ediția I și 19 volume Ediția a II-a) și Fizica generală (în 3 volume).
Gabriela Țițeica, în ciuda unor grave probleme de sănătate, a avut o bogată activitate în cadrul mai multor instituții de învățământ superior din România, până la ieșirea la pensie (1971).
Șerban Țițeica a fost un mare om de știință, membru al Academiei Române (1955), cercetător în diverse ramuri ale fizicii. A impresionat prin cultura sa enciclopedică, fiind iubitor al științelor umaniste și al artelor.
Într-adevăr, prin urmașii săi, Gheorghe Țițeica și-a adus o ultimă contribuție la înflorirea științei și culturii românești.
[1] Despre numele „Țițeica”, pornind de la numele tatălui „Țiței”: Neamţu-Rizea, Cristina, Rizea, Marian, Gheorghe Țițeica – Strămoșii, viața și urmașii (1), https://www.art-emis.ro/personalitati/gheorghe-titeica-stramosii-viata-si-urmasii-1, accesat la 9 mai 2023
[2] https://www.youtube.com/watch?v=EsAkmHoCd1E, accesat la 12 mai 2023.
[3] Neamţu-Rizea, Cristina, Rizea, Marian, op. cit.
[4] Neamţu-Rizea, Cristina, Rizea, Marian, op. cit.
[5] https://dosaresecrete.ro/gheorghe-titeica-unul-dintre-fondatorii-gazetei-matematice/?utm_content=cmp-true, accesat la 13 mai 2023.
[6] https://www.geogebra.org/m/xd597jqM, accesat la 13 mai 2023.
[7] https://dosaresecrete.ro/gheorghe-titeica-unul-dintre-fondatorii-gazetei-matematice/?utm_content=cmp-true, accesat la 13 mai 2023.
[8] Dobrescu, Elena, Gheorghe Țițeica (2), în Atitudini, august 2020, https://casadecultura.ro/wp-content/uploads/Atitudini_august-2020.pdf, accesat la 14 mai 2023.
[9] https://ssmr.ro/concurs_GMB_rezultate, accesat la 13 mai 2023.
[10] Neamţu-Rizea, Cristina, Rizea, Marian, Gheorghe Țițeica – Strămoșii, viața și urmașii (2),https://www.art-emis.ro/personalitati/gheorghe-titeica-stramosii-viata-si-urmasii-2, accesat la 14 mai 2023.